fbpx

De la Casa Albă la Kremlin și invers! Ce și-au oferit Putin și Biden după întâlnirea de la Geneva?

Deși nu au avut declarații de presă comune, conform protocolului, Vladimir Putin și Joe Biden au făcut schimb de cadouri prezidențiale. Se pare că fiecare dintre ei i-a oferit omologului în dar ceva simbolic pentru țara pe care o conduce.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bunăoară, liderul de la Kremlin va pleca acasă cu ochelari de aviator, produși de o companie din Statele Unite pentru militari, dar și cu un suvenir, potrivit CNN Este vorba despre figura unui bizon american, sculptată în cristal.

La rândul său, șeful de la Casa Albă va avea în colecție un set de birou pictat manual în stilul khokhloma, a dezvăluit secretarul de presă a lui Putin jurnaliștilor de la Ria Novosti. Este vorba despre o tehnică specială de desen pe lemn, tradițională în Rusia, care conține în mare parte ornamente florare, curbe, desene cu fructe de pădure și frunze.

Precizăm că președinții celor două puteri mondiale au avut marți o întrevedere la Geneva. Potrivit lui Biden, cei doi au discutat despre relațiile ruso-americane în general, securitate cibernetică, cazul Navalnîi, arme nucleare și situația din Ucraina.

Articole asemănătoare

Back to top button