fbpx

Autorităţile din Ucraina susţin că au fost recuperate mai multe teritorii în est şi sud

Autorităţile din Ucraina au anunţat luni că trupele ucrainene au recâştigat mai mult teritorii pe fronturile din est şi sud în timpul contraofensivei militare, potrivit Reuters, citat de Mediafax.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a declarat că forţele Kievului au recucerit aproape 2 kilometri pătraţi de teren în ultima săptămână în jurul oraşului Bakhmut. Maliar a spus că forţele ucrainene au capturat o parte din satul Opytne, la sud de oraşul Avdiivka, şi au avut „succes parţial” în apropierea satului Novomaiorske, în estul regiunii Doneţk.

Ea a vorbit şi despre „un oarecare succes” în apropiere de Klishchiivka, un sat aflat la sud de Bakhmut, considerat ca fiind esenţial pentru asigurarea controlului asupra oraşului. Trupele Kievului au eliberat 49 de kilometri pătraţi în apropiere de Bakhmut de la începutul contraofensivei de trei luni, a precizat Maliar.

În ceea ce priveşte sudul, unde forţele ucrainene încearcă să avanseze spre Marea Azov, Kievul a recucerit 1,5 kilometri pătraţi în ultima săptămână, a mai spus Maliar. De asemenea, au fost anunţate victorii la sud de satul Robotyne şi la vest de Verbove, în regiunea Zaporojia.

Informaţiile nu au putut fi confrmate din surse independente, iar ruşii nu au comentat informaţiile.

Articole asemănătoare

Back to top button