fbpx

video | Ar fi făcut angajări fictive cu salarii ridicate. Statul, prejudiciat cu sute de mii de lei de funcționari ai Direcției educație din capitală

Angajați ai unei instituții subordonate Direcţiei Educație Tineret şi Sport Centru mun. Chișinău au fost reținuți, fiind suspectați de escrocherie. Aceștia ar fi angajat fictiv mai multe persoane și le-ar fi ridicat salariile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Începând cu anul 2019, funcționarii ar fi „inclus” în câmpul muncii mai multe persoane, unele dintre ele aflându-se în acel moment peste hotarele țării, iar altele – în penitenciare. Salariile acestora erau extrase de pe cardurile bancare, iar mijloacele financiare ar fi fost însușite și folosite în interes personal de către bănuiți. Prejudiciul adus statului se estimează la cel puțin 210.000 de lei.

Oamenii legii au efectuat mai multe percheziții autorizate la domiciliile şi în birourile de serviciu ale persoanelor suspecte. În cadrul acestora au fost depistate cardurile salariale ale persoanelor angajate fictiv, actele care au stat la baza angajării acestor persoane, precum şi o parte a mijloacelor financiare care ar fi fost extrase de pe conturile bancare.

Pe acest fapt, a fost inițiată o cauză penală pentru delapidarea averii străine, iar persoanele culpabile de comiterea infracțiunii riscă până la 12 ani de închisoare.

Amintim că anterior în presă au apărut mai multe investigații despre trecutul actualului șef al Direcția Direcţiei Educație Tineret şi Sport a mun. Chișinău, Andrei Pavaloi, care a fost învinuit inclusiv de delapidare de fonduri în perioada 2009-2015.

Articole asemănătoare

Back to top button