fbpx

video | Ambasada SUA critică anularea transmiterii terenului Stadionului Republican: Îndemnăm autoritățile să regândească acest pas

Statele Unite ale Americii regretă și critică anularea de către Parlamentul Republicii Moldova a transmiterii terenului Stadionului Republican aflat în paragină pentru construirea unei noi ambasade a misiunii diplomatice. Într-un mesaj pe Facebook, ambasada SUA atenționează că a negociat cu bună-credință achiziția terenului cu mai multe Guverne, iar decizia Parlamentului de astăzi încalcă dreptul internațional, un acord bilateral și afectează negativ relațiior dintre cele două state.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Statele Unite regretă și critică adoptarea de astăzi a legislației de abrogare a Legii nr. 151 din 2018, ce autoriza vânzarea terenului fostului Stadion Republican către Statele Unite pentru construirea unui nou Complex al Ambasadei. Statele Unite au negociat în bună-credință cu guverne succesive ale Republicii Moldova timp de peste un deceniu achiziția terenului. Această abrogare încalcă un acord bilateral obligatoriu, încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și Republica Moldova”, se arată în mesajul ambasadei.

Statele Unite sunt pregătite să investească peste 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă ambasadă la Chișinău, creând sute de locuri de muncă, sprijinind afacerile locale și revitalizând economia Chișinăului (vedeți mai jos o scurtă prezentare video privind impactul pozitiv al unei noi ambasade). După cum am spus în mod constant, orice nouă construcție pe acest teren va respecta semnificația lui culturală și istorică. Îndemnăm autoritățile Republicii Moldova să regândească acest pas și să-și onoreze obligațiunile asumate în urma negocierilor”, se mai arată în adresare.

Misiunea diplomatică a publicat și o prezentare video a felului în care ar urma să arate ambasada pe acel loc, dar și zona din preajmă.

Transmiterea terenului către ambasada SUA, anulată prin votul PSRM-Pentru Moldova

Deputații PSRM și ai platformei Pentru Moldova (fracțiunea Șor și câțiva deputați care au părăsit Pro Moldova) au votat proiectul de lege joi, în două lecturi.

Astfel, Parlamentul a anulat transmiterea cu titlu oneros a teritoriului fostului Stadion Republican Ambasadei SUA la Chișinău. Obiectul rămâne în propritatea statului.

Argumentele socialiștilor

Potrivit autorilor inițiativei – socialiștii Grigore Novac, Vasile Bolea, Vitalii Evtodiev, Bogdan Țîrdea și Nichita Țurcan – transmiterea bunului imobil a fost adoptată fără a se ține cont de interesul public național și nu a fost dezbătută pe larg. De asemenea, ar fi fost încălcate un șir de prevederi constituționale.

Complexul sportiv „Stadionul Republican”, pe parcursul mai multor decenii, a fost arena principală a sportului autohton, devenind astfel în conștiința socială un simbol național”, spun socialiștii, arătându-se nemulțumiți că cetățenii nu au fost consultați.

Este de menționat faptul că autoritatea publică locală, adică primăria municipiului Chișinău, este în proces de elaborare a planului general urbanistic al capitalei și intențiile de orice tip vis-à-vis de acest bun imobil, urmează a fi ghidate ținând cont inclusiv și de acest obiectiv important de interes public. Faptul că la ziua de azi, încă nu există un plan general urbanistic definitivat, pe larg dezbătut de arhitecți și specialiști din domeniu, indică faptul că au fost ignorate aceste aspecte importante, iar pe viitor pot crea divergențe sau confuzii între APL și proprietarul bunului imobil”, au mai argumentat deputații.

Chicu: Decizia nu este una reușită

Unicul reprezentant de rang înalt al guvernării care a criticat decizia a fost premierul Ion Chicu.

Orice lege e lege. Dar consider că este o eroare să abrogi/modifici o lege, care vizează relațiile bilaterale între parteneri strategici”, a comentat acesta pe Facebook.

Această convingere a mea e valabilă pentru relațiile noastre cu toți partenerii strategici pe care îi are țara noastră. Cu SUA și alți parteneri strategici avem relații foarte bune și consider că decizia de astăzi a legislativului privind terenul de pe Tighina nu este una reușită. Executivul s-a ghidat pînă acum de legea încă în vigoare și au fost efectuate mai multe activități cu caracter tehnic în comun cu partea americană”, a mai scris oficialul.

Coincidență sau acțiune coordonată?

De menționat e că proiectul de lege a fost înregistrat la Parlament marți, 2 decembrie.

A doua zi dimineața, la 3 noiembrie, deputații platformei Pentru Moldova au anunțat despre înregistrarea unei inițiative legislative privind construirea în locul Stadionului Republican a unui parc familial „MoldovaLand și BasarabiaLand”.

După votul din Parlament, liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a calificat decizia ca fiind „o victorie” și „un prim pas” în ideea sa de a construi un parc familial MoldovaLand și BasarabiaLand pe locul Stadionului Republican aflat în paragină.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button