Verificările dispuse de procurorul general la PA și PCCOCS se încheie astăzi

Termenul de efectuare a controalelor la Procuratura Anticorupție (PA) și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), dispuse acum o lună printr-un ordin al procurorului general Alexandr Stoianoglo, a expirat astăzi, 10 ianuarie.
Deocamdată, Procuratura Generală (PG) nu a comunicat rezultatele verificărilor efectuate de către cele două grupuri de procurori. Precizăm că investigațiile s-au axat pe evaluarea activității celor două instituții specializate pe toate dimensiunile de competență, începând cu anul 2016 și până în prezent.
Amintim că, la 9 decembrie 2019, Alexandr Stoianoglo a dispus suspendarea lui Viorel Morari din funcția de șef al PA și delegarea acestuia la PG, dar și suspendarea din funcție a șefului interimar al PCCOCS, Dorin Compan, care a revenit la PA.
Ulterior, în cadrul unei emisiuni TV, procurorul general a declarat că revenirea lui Morari în funcția deținută depinde de rezultatele controalelor. Tot el a precizat, ulterior, că și averile șefului suspendat din funcție al PA au fost supuse verificărilor.