video | Stoianoglo, despre „susținerea politică” a lui Morari și cum în procuraturile specializate „se fac bani și se încalcă drepturile omului”

Procurorul general Alexandr Stoianoglo susține că șeful Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari, suspendat din funcție la solicitarea sa, nu și-ar fi permis să aducă acuzații la adresa conducerii Procuraturii Generale dacă nu ar fi avut susținere politică. Stoianoglo a evitat să spună din partea cui vine susținerea, dar a făcut trimitere la declarațiile unor politicieni și reprezentanți ai societății civile, făcute în spațiul public în susținerea lui.
„Sunt convins că fără susținere politică domnul Morari nu și-ar fi permis asemenea lucruri, pentru că în sistemul procuraturii, unde este o ierarhie administrativă clară, procesuală, există anumite reguli de joc, iar procurorii nu se comportă astfel. În Procuratură nu poate exista anarhie sau acțiuni independente, cu toate că inclusiv deciziile procurorului general au procedura de contestare”, a declarat șeful PG în cadrul emisiunii „Politica” de la postul TV8.
Alexandr Stoianoglo susține că, în perioada șefiei lui Eduard Harunjen, lipseau instrumentele de control asupra Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze speciale (PCCOCS).
Potrivit lui, în cadrul PA și PCCOCS nu există supremația legii, nu se respectă drepturile și interesele cetățenilor, sunt urmărite persoanele, se distruge business-ul oamenilor, se distrug companii. „În aceste procuraturi oamenii câștigă bani. Cele două procuraturi specializate au fost înzestrate cu toate instrumentele de violență și urmărire a oamenilor”, a explicat procurorul general.
În cadrul aceleiași emisiuni, Stoianoglo a declarat că în timpul conducerii sale nu vor exista procuraturi care nu vor fi în sfera controlului. Șeful PG a precizat că acest lucru nu înseamnă implicarea sa în examinarea unor procese penale concrete, ci mai degrabă verificarea situației privind drepturile omului, etapa proceselor penale, numărul acestora și al persoanelor trase la răspundere.
Amintim că, săptămâna trecută, Procuratura Generală a anunțat că procurorul-șef al PA, Viorel Morari, va fi delegat pe termen de o lună la PG, iar procurorul-șef interimar al PCCOCS, Dorin Compan, va reveni în funcția sa de procuror în Procuratura Anticorupție. Totodată, Stoianoglo a dispus efectuarea de către două grupuri de procurori a unui controlul complex al activității celor două procuraturi specializate.