fbpx

Un Mercedes s-a izbit de gardul mănăstirii din Călărașeuca. Corpul neînsuflețit al șoferului, descarcerat

Un bărbat s-a izbit cu mașina de gardul mănăstirii din Călărașeuca, Ocnița. Impactul a avut loc marți, după miezul nopții.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii au fost alertați la ora 00:24. Polițiștilor li s-a comunicat că în urma unui accident o persoană a decedat.

La fața locului au intervenit ofițerii, serviciul descarcerare, dar și serviciul medical de urgență, ne-a comunicat Svetlana Talpă, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Ocnița.  În cadrul cercetărilor s-a stabilit că șoferul din vehiculul de model Mercedes avea 33 de ani și era locuitor al raionului Ocnița.

În circumstanțe necunoscute, acesta a pierdut controlul volanului și a tamponat violent cu mașina gardul din piatră. Drept urmare, conducătorul mijlocului de transport a decedat la fața locului. Oamenii legii au pornit o cauză penală și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button