fbpx

Un avocat riscă închisoare pentru trafic de influență. Ar fi încercat să mituiască un procuror în favoarea clientului său

Procuratura Anticorupție Oficiul Nord a transmis joi, 16 noiembrie, în instanța de judecată, cauza penală în privința unui avocat din raionul Glodeni, învinuit pentru trafic de influență. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, avocatul vizat este învinuit că, la începutul lunii septembrie 2021, a pretins și a primit de la soția clientului său, bani în mărime de 1000 de euro, pentru a interveni pe lângă judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, în vederea aplicării clientului a unei măsuri preventive neprivative de liberate, în cadrul unei cauze penale gestionate de către organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Glodeni sub conducerea procuraturii raionului Glodeni.

Ulterior, tot în luna septembrie 2021, avocatul, a mai pretins de la clientul său suma de 5000 euro, pentru a influența procurorul din Procuratura r-lui Glodeni care urma să susțină acuzarea de stat pe cauza clientului său și asupra judecătorului din cadrul Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni, în procedura de examinarea a căruia urma să fie repartizată cauza penală, pentru a-i determina pe aceștia din urmă ca să-i stabilească clientului pentru fapta infracțională comisă o pedeapsă cu termen de probațiune, respectiv ca urmare acțiunilor sale a primit suma de 3000 de euro din suma pretinsă de 5000 de euro.

Procuratura Anticorupție menționează că, avocatul vizat în cadrul cauzei penale este cercetat în stare de libertate. Totodată, în scopul eventualei confiscării speciale, la demersul procurorilor, pe bunurile acestuia a fost aplicat sechestru de către instanța de judecată.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button