fbpx

Maia Sandu, despre cazul Nataliei Moloșag: „Un val de critici care nu a mai lăsat timp ca lucrurile să se analizeze”

Președinta Maia Sandu consideră că argumentele fostei Avocate a Poporului nu au fost convingătoare, însă acum nu mai interesează pe nimeni, din păcate, măsura în care ar fi vinovată Natalia Moloșag.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinta a relatat, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, că nu a avut ocazia să o cunoască personal pe Moloșag, chiar dacă ex-Avocata Poporului a reprezentat-o într-un caz.

Nu pot să spun exact ce s-a întâmplat acolo, dacă a avut sau nu dreptate, am văzut doar că răspunsurile la suspiciuni nu au fost convingătoare. Dar, ce s-a întâmplat după? A fost un val de critici care nu a mai lăsat timp și loc ca lucrurile să se analizeze și ca să nu fie o atitudine superficială. Lucrurile s-au întâmplat foarte repede, valul a venit foarte mare. Omul și-a dat demisia și cu asta s-a terminat. În ce măsură este vinovată, deja nu mai interesează pe nimeni, din păcate”, a relatat Maia Sandu.

Amintim că scandalul a izbucnit după ce ex-Avocata Poporului, Natalia Moloșag, a fost surprinsă atât în spațiul public, cât și la evenimente organizate de către Oficiul Avocatului Poporului, alături de Dumitru Godorog, un cetățean pe care anterior l-a apărat în sala de judecată și care a fost condamnat la 4 ani, pentru proxenetism în anul 2017, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de probațiune de 3 ani.

Societatea civilă și politicienii au declarat îngrijorătoare situația descrisă de unele surse media privind încălcările admise de către Avocata Poporului.

Pe 2 decembrie Natalia Moloșag și-a dat demisia din funcție.

Citește și:

Angajații Oficiului Avocatului Poporului o acuză pe Moloșag de declarații calomnioase și cer Parlamentului să fie trasă la răspundere

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button