fbpx

În acte – imunizați, dar nici măcar nu s-ar fi deplasat la centrele de vaccinare. Poliția investighează cazurile „serului în chiuvetă”

Poliția desfășoară o anchetă în ceea ce privește o posibilă rețea specializată în cazuri de vaccinare falsă. Actualmente, Inspectoratul Național de Investigații desfășoară mai multe acțiuni de constatare și documentare a mai multor cazuri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Oamenii legii acumulează probe precum că la centre de vaccinare s-ar fi eliberat certificatul de imunizare în lipsa persoanei, fără a se injecta serul contra COVID-19. De menționat este că anterior în spațiul public se vehicula că preparatele ar fi vărsate în chiuvetă, iar în buzunarul unor angajați medicali ar fi lăsați câteva sute de lei sau chiar de euro pentru „procedură”.

Foto: Poliția

De asemenea, Poliția a intentat cinci cauze penale cu privire la certificatele care conțin rezultate la COVID-19 cu semne vădite de falsificare. În aceste cauze sunt vizate atât persoane juridice, dar și persoane fizice, care ar fi eliberat buletine negative false de analiză a probei biologice sau ar fi transportat peste hotare persoane despre care se cunoștea că dețin teste false la COVID-19.

Pe marginea acestor cauze se întreprind în continuare acțiuni de documentare. Ofițerii urmează să stabilească circumstanțele lor.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button