fbpx

foto | Incendiu într-un bloc de locuit de la Buiucani. Cinci persoane au avut de suferit, iar altele 70 au fost evacuate

În noaptea de 31 octombrie, pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu izbucnit pe strada Ion Pelivan din capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 2:22. Potrivit unui comunicat emis de IGSU, arderea s-a produs la primul etaj, în scara unui cămin cu cinci nivele. La fața locului au intervenit patru echipaje de pompieri și salvatori. În cel mai scurt timp, ei au reușit evacuarea a 70 de persoane din scara inundată cu fum.

Totodată, datorită intervenției prompte a salvatorilor cu autoscară, au fost evacuate trei persoane care au rămas blocate la etajul trei. Incendiul a fost localizat către ora 2:40, iar flăcările au distrus mai multe bunuri materiale păstrate în scara căminului, dar și parțial căptușeala peretelui.

În urma incendiului au avut de suferit cinci persoane: două femei, un bărbat, dar și doi minori. Victimele s-au ales cu arsuri și intoxicație cu monoxid de carbon, fiind ulterior preluate la spital pentru a li se oferi îngrijiri medicale. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Articole asemănătoare

Back to top button