fbpx

foto | Au fost instalate indicatoarele rutiere pentru ghidarea refugiaților spre vămile cu România

În perioada 9-11 martie, pe drumurile naționale din Republica Moldova au fost instalate 20 de indicatoare rutiere, care ajută cetățenii din Ucraina să ajungă spre punctele de trecere a frontierei cu România. Un indicator are dimensiunea de 1m x 2m, este de culoare galbenă, iar textul este accesibil în limba ucraineană și rusă. Semnele de circulație arată direcția și denumirea punctelor de trecere a frontierei și distanța până la acestea, informează Guvernul.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Astfel de indicatoare au fost instalate pe drumurile naționale de la punctele de trecere a frontierei pe segmentul Moldova – Ucraina spre cele de pe segmentul Moldova – România.

Refugiații din Ucraina care călătoresc cu automobilele personale se pot orienta mai ușor pentru a ajunge la punctele de trecere a frontierei cu România de la Cahul, Giurgiulești, Rădăuți, Costești și Sculeni.

Direcționarea călătorilor din Ucraina spre alte puncte de trecere a frontierei decât cel de la Leușeni a fluidizat traficul și a redus cozile în vama Leușeni-Albița.

Această prezentare necesită JavaScript.

Articole asemănătoare

Back to top button