fbpx

Curtea Constituțională a respins sesizarea privind mandatul de deputat al lui Ilan Șor

Curtea Constituțională (CC) a respins ca inadmisibilă sesizarea Partidului Șor, prin care reprezentanții formațiunii au solicitat controlul constituționalității hotărârii Parlamentului privind declararea vacanței mandatului de deputat al președintelui partidului, Ilan Șor, și încetarea de drept a acestuia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Se întâmplă la câteva zile după depunerea solicitării la CC, autorii acesteia considerând că decizia Parlamentului de a-l lipsi pe Ilan Șor de mandatul de deputat este „ilegală, abuzivă, care contravine cadrului legal, Legii Supreme și încalcă grav drepturile fundamentale ale unui ales al poporului, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.

Reprezentanții partidului au făcut trimitere la mai multe articole din Constituție, care se referă la mandatul de deputat și atribuțiile Înaltei Curți, precum și la Legea privind statutul de deputat.

„De asemenea, în sesizare se face referire la legislația internațională, în special la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care stabilește dreptul la un proces echitabil, prezumția nevinovăției, că nicio pedeapsă nu poate fi aplicată fără lege, precum și alte drepturi fundamentale, care au fost încălcate”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Articole asemănătoare

Back to top button