fbpx

Cum poți preveni un incendiu. Sfaturile IGSU pentru vremea caniculară

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunțat că în perioada 28 iulie – 1 august, sunt prognozate temperaturi de până la +35 de grade Celsius. În context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) îndeamnă populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Cetățenii sunt atenționați, că în condiții de temperaturi ridicate și umiditate redusă, orice scânteie poate provoca incendii. Oamenii sunt rugați să evite utilizarea focului deschis în preajma spațiilor locative, forestiere și a lanurilor cu cereale pentru prevenirea incendiilor şi extinderea acestora”, comunică IGSU.

De asemenea, IGSU roagă părinții să-și monotorizeze copii și să nu le permită să se joace cu surse de aprindere. Totodată, instituția reamintește faptul că temperaturile înalte reprezintă risc pentru persoanele vârstnice, copii, bolnavii cu afecțiuni cronice în special cardiace și respiratorii.

În perioada caniculară este indicat persoanelor să evite aflarea la soare în orele de vârf, să se protejeze de razele solare în spații răcoroase, umbrite și să consume lichide.

„IGSU avertizează repetat că în perioada cu temperaturi ridicate scăldatul în bazinele acvatice din țară poate provoca tragedii. Salvatorii menționează că scăldatul în locuri neamenajate cu stații de salvare precum și aflarea minorilor nesupravegheați în preajma râurilor și lacurilor este interzisă. În caz de situații de risc persoanele sunt rugate să apeleze Serviciul 112”, conchide instituția.

Vezi și: Ce este alergia solară și cum poate fi prevenită și tratată

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button