fbpx

Când și cum va ajunge Focul Haric la Chișinău în acest an

Focul Haric va ajunge la Chișinău în acest an în jurul orei 20:00. Potrivit lui Vadim Cheibaș, secretarul general al Mitropoliei Moldovei, deocamdată nu se cunoaște cum și de către cine va fi adusă Lumina Sfântă la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” .

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Totuși, zdg.md scrie că, potrivit unor surse, niciun oficial din partea Mitropoliei Moldovei nu va merge după Lumina Sfântă la Ierusalim și că Focul Haric va fi adus la Chișinău, în acest an, de un grup de enoriași care deja se află acolo.

În același timp, Mitropolia Basarabiei informează că ÎPS Părinte Mitropolit Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor va aduce, sâmbătă, 23 aprilie, Sfânta Lumină de la Ierusalim de la Aeroportul Internațional din Iași, unde, aceasta, va sosi cu o aeronavă de la Ierusalim.

„Preacuvioșii Părinți Stareți, Precucernicii Părinți Protopopi și slujitorii sfintelor altare sunt așteptați la Sediul Mitropoliei Basarabiei, str. 31 August 1989, nr. 161, sâmbătă, 23 aprilie, începând cu ora 19:00, să întâmpine pe ÎPS Părinte Mitropolit PETRU și să primească Sfânta Lumină, ca până la ora 00:00 să fie prezentă în sfintele altare a tuturor bisericilor de pe cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, ca mai apoi să fie transmisă credincioșilor”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.

Una din cele mai vechi atestări documentare a minunii pogorârii Sfintei Lumini o avem din anul 617 d. Hr., după cucerirea Ierusalimului de către perși.

În acest an, Paștele Ortodox va fi sărbătorit pe 24 aprilie. Paștele catolic a fost sărbătorit la data de 17 aprilie.

Articole asemănătoare

Back to top button