fbpx

video | Un cântec moldovenesc ajută companiile de transport din Germania să găsească noi angajați

Compania berlineză Berliner Verkehrsbetriebe (BVG) a lansat un videoclip promoțional pentru a căuta noi angajați. Acesta are la bază melodia „Dragostea din tei” a trupei moldoveneşti O-Zone.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Reprezentantul serviciului de presă al companiei, Nils Kremmin, a menționat că ideea de a apela la hitul moldovenesc din 2004 a apărut spontan, scrie infotag.md.

„Toți cei din echipă cunoaştem această melodie pe de rost, așa că am rezolvat mai întâi problema drepturilor de autor și, împreună cu agenția de publicitate, am început să creăm videoclipul. În el, doi angajați BVG și o angajată dansează pe acoperișul unui autobuz care zboară deasupra Berlinului, împart cadouri pasagerilor, își vizitează colegii în atelierele de reparații și cântă despre munca lor: „Hallo, salut, merhaba, alles gut?”, a spus el.

Potrivit lui Kremmin, întreprinderile BVG au nevoie de 1200 de șoferi de autobuz, metrou și tramvai până la sfârșitul anului 2023.

„Am lansat videoclipul pe YouTube, iar în două zile a adunat aproape 65 de mii de vizualizări!”, a menţionat interlocutorul de la BVG.

Articole asemănătoare

Back to top button