fbpx

video | Se anunță un nou protest! Mai mulți agricultori s-au pornit spre Chișinău cu tractoarele

Agricultorii continuă să protesteze, fiind indignați de reacția autorităților la criza prin care trec aceștia. Mai mulți fermieri din Căușeni și Ștefan Vodă s-au pornit astăzi spre Chișinău cu tractoarele.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Peste 50 de oameni s-au pornit din Căușeni, în coloană, în această după-amiază. Ei spun că vor parca vehiculele în centrul capitalei, unde vor continua să scandeze.

Fermierii cer de la autorități: declararea stării excepționale în agricultură pentru centrul și sud-estul țării; eliberarea certificatelor care vor permite agricultorilor reeșalonarea datoriilor; scutirea de la plata impozitelor salariale pe venit și funciar pe o perioadă de 12 luni; instituierea unui moratoriu, dar și alte acțiuni. De asemenea, protestatarii cer explicații privind inactivitatea sistemelor antigrindină.

Amintim că, ieri, premierul Ion Chicu a transmis în cadrul ședinței Executivului că agricultorii care au avut de suferit în acest an vor primi suport, însă le cere să nu recurgă la șantaj și să nu deranjeze alte domenii prin intermediul protestelor.

În iulie, în contextul crizei în agricultură, deputații de coaliție s-au întrunit la o ședință cu președintele țării și premierul, la care s-a decis alocare a circa 250 de milioane de lei pentru agricultorii afectați în acest an. Pe 11 august, la ședința comună a deputaților democrați, socialiști, celor de la PAS și Platforma DA, s-au format două grupuri de lucru care vor identifica soluții pentru problemele agricultorilor și cele legate de siguranța elevilor în noul an școlar. Cel din agricultură va fi condus de Nicolae Ciubuc.

Citește și:

video | Protest cu tractoare la Cimișlia. Zeci de agricultori cer să fie ajutați

Porumb uscat și alte culturi agricole, aduse în fața Președinției. Membrii PAS cer susținerea fermierilor

Articole asemănătoare

Back to top button