fbpx

video | Putin îi răspunde lui Navalnîi: „Nimic din ce este prezentat în film nu îmi aparţine”

Preşedintele rus a dezminţit personal luni că este proprietarul reşedinţei somptuoase de pe Malul Mării Negre prezentate într-o anchetă a opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi, relatează AFP şi Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Nu am văzut acest film, din lipsă de timp. Nimic din ce este prezentat în el ca fiind bunurile mele nu îmi aparţine, mie sau apropiaţilor mei”, a declarat şeful statului rus în cadrul unei întâlniri televizate cu studenţii ruşi.

Această declaraţie a preşedintelui rus are loc la două zile după manifestaţiile naţionale la o scară fără precedent în ultimii ani pentru a cere eliberarea lui Aleksei Navalnîi. Aceste manifestaţii au reunit zeci de persoane la Moscova, dar au prilejuit o mobilizare masivă în peste 100 de oraşe ruseşti.

Echipa lui Navalnîi a dat publicităţii săptămâna trecută un video în care opozantul îşi prezenta acuzaţiile legate de palatul care ar fi deţinut de Putin, ancheta sa având pe YouTube nu mai puţin de 86 de milioane de vizualizări.

În aceeaşi discuţie cu studenţii, preşedintele rus a numit protestele din weekend în cadrul cărora s-a cerut eliberarea lui Aleksei Navalnîi drept „ilegale şi periculoase”. Vladimir Putin le-a spus studenţilor ruşi că nimeni nu ar trebui să folosească acţiuni ilegale pentru a-şi promova interesele politice.

Poliţia a arestat peste 3000 de persoane şi a folosit forţa pentru a dispersa protestele de sâmbătă din toată ţara, după ce zeci de mii de oameni au ignorat frigul extrem şi avertismentele poliţiei şi au cerut eliberarea lui Navalnîi.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button