fbpx

video | Pe timp de pandemie – un nou protest. Angajații din HoReCa au scandat în fața Guvernului cu mese, scaune și tacâmuri

Un nou protest a fost organizat astăzi în Chișinău. Mai mulți agenți economici – angajați ai sectorului HoReCa – au scandat în centrul capitalei și în fața Guvernului, cerând să-și înceapă activitatea pe 1 iunie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Angajații s-au arătat indignați de faptul că, la ultima ședință, Comisia Națională de Sănătate Publică a decis reluarea activității HoReCa de la mijlocul lunii iunie, și nu de la 1 iunie – așa cum este în cazul comercianților pieților.

Drept urmare, aceștia au venit în fața Executivului și s-au aliniat în așa fel încât să păstreze distanța socială. Mai mult, ei au adus mese și scaune, improvizând o terasă – pentru a demonstra că pot fi respectate normele sanitare. Unii manifestanți chiar și-au legat mâinele cu funie – aluzie la faptul că „autoritățile le-au „legat” dreptul de a munci”.

Video: realitatea.md

„În magazine se poate, dar la noi trebuie să fie doi metri între persoane ca să putem funcționa. Asta este o hotărâre și un punct care pune pe brânci tot sectorul gastronomic din RM. Noi cerem două lucruri de la autorități ca să fie redeschisă ReCa din 1 iunie, să nu ne mai țină în sărăcie, să nu ne mai pună să luăm credite ca să închidem procentele pentru credite. Majoritatea membrilor echipei au credite. Cea de-a doua dorință, să fie aprobat protocolul de prevenire a răspândirii Covidului care a fost aprobata de ANSA și elaborată împreună cu Asociația MĂR”, a declarat Dumitru Cebotărescu, proprietar local.

Agenții au precizat că aceste două săptămâni până la redeschidere pentru cineva poate însemna faliment.

Articole asemănătoare

Back to top button