fbpx

video | Mai mulți localnici din Comrat încă nu se pot reîntoarce acasă din cauza inundațiilor. Pompierii au creat Statut Major

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a creat la Comrat Statul Major pentru gestionarea situației în urma precipitațiilor abundente care au fost înregistrate ieri, pe 29 septembrie, în sudul țării.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

La fața locului, pentru înlăturarea consecințelor ploilor abundente, activează 155 de persoane cu 33 de unități de tehnică. Acțiunile de pompare a apei din case și eliberarea gospodăriilor de nămol sunt efectuate de salvatori, polițiști, carabinieri, soldați, dar și reprezentanți ai Autorităților Publice Locale.

Pentru deblocarea situației în orașul Comrat și în localitatea Dezghinghea sunt dislocați 64 de salvatori și pompieri cu 11 autospeciale de intervenție. Angajații IGSU continuă să pompeze apa din subsoluri și gospodării pentru ca oamenii să poată reveni în locuințe.

Potrivit primelor informații de la fața locului, precipitațiile au afectat 39 de gospodării și cinci depozite din UTA Găgăuzia, dar și alte 10 locuințe din satul Dezghinghea. Comisiile pentru situații excepționale lucrează în teren pentru estimarea prejudiciilor. La fața locului situația va fi gestionată în continuare de IGSU.

Citește și: foto, video | Precipitațiile de ieri au afectat numeroase gospodării. Zeci de pompieri au evacuat persoanele blocate

Articole asemănătoare

Back to top button