fbpx

video | Johannes Hahn, după vizita de la Chișinău: „Dacă vor fi alegeri anticipate, FMI ar putea suspenda programul de asistență”

Astăzi, comisarul european pentru Extindere și Vecinătate, Johannes Hahn, a organizat întrevederi cu mai mulți funcționari publici din Moldova. În urma vizitei, oficialul a făcut mai multe declarații.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Hahn a susținut că Uniunea Europeană va susține orice fel de guvern, iar partidele ce pot forma o majoritate parlamentară trebuie să fie responsabile și curajoase, pentru că, astfel, „nu e așa o mare problemă să se atingă un numitor comun”.

„Am venit în Moldova pentru a afla cum decurg negocierile privind formarea unui nou Guvern. M-am întâlnit cu liderii a trei partide politice mari, premierul și președintele. UE nu impune nimic, nu presează pe nimeni, suntem interesați de un Guvern creat pe o coaliție politică pentru ca să existe o majoritate solidă în Parlament, pentru ca politicienii să poată îmbunătăți standardele de viață ale cetățenilor.

Am înțeles că până acum nu au avut loc discuții consistente oficiale. Și asta e cel puțin surprinzător într-o țară pluralistă, unde niciun partid nu poate miza să aibă o majoritate. Într-o democrație e firesc să vrei un guvern de coaliție, iar asta înseamnă că fiecare partid e pregătit să cedeze ce a promis în campanie, în mod individual”, a precizat comisarul european.

Totodată, acesta a ținut să menționeze că, în cazul organizarii alegerilor anticipate, FMI ar putea să suspende programul de asistență.

„Dacă au loc alegeri anticipate există riscul ca FMI să suspende programul de asistență cu Republica Moldova. Asta ar duce la o daună financiară enormă în țară”, a declarat oficialul european.

Privind subiectul formării unei eventuale coaliții între PSRM și PDM, Johannes Hahn a spus că „nu contează ce e pe hârtie, ci măsurile luate pentru a aduce statul pe calea reformelor”. Vrem să avem un vecin în care să existe pacea, și anume acest lucru va conta pentru noi”, a mai adăugat comisarul.

Amintim că, astăzi, Hahn a avut întrevederi cu reprezentanții Blocului ACUM, PDM, dar și PSRM. În urma întâlnirii, formațiunea socialistă a anunțat convocarea Consiliului Republican în această săptămână

Articole asemănătoare

Back to top button