fbpx

video | Imagini șocante în centrul capitalei. Un bărbat a fost bătut și tăiat cu un cuțit de un tânăr de 25 de ani

Un tânăr de 25 ani, originar din Ştefan Vodă, a fost reținut de către ofiţerii de investigaţie din cadrul Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi a Inspectoratului sectorului Centru, fiind suspectat că ar fi cauzat leziuni corporale grave unui bărbat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Incidentul a avut loc în dimineaţa zilei de 17 ianuarie, în sectorul Centru, când individul a sunat victima în vârstă de 33 ani, comunicându-i că vrea să se întâlnească, pentru a-i restitui o datorie. Ulterior, între cei doi s-a iscat un conflict care a generat în bătaie. Mai apoi, bănuitul a aplicat victimei două lovituri cu un cuţit pe suprafaţa corpului.

Bărbatul a suferit leziuni corporale grave și a fost transportat la Institutul de medicină urgentă şi supus unei intervenţii chirurgicale. Totodată, presupusul vinovat a fost escortat la inspectorat pentru audieri. Potrivit poliției, tânărul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru diverse infracţiuni.

În acest context, a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale, care, conform legislaţiei, prevede de la cinci la 10 ani de închisoare. În acest moment, suspectul este reţinut pentru 30 de zile.

Articole asemănătoare

Back to top button