fbpx

video | Cele mai prospere afaceri de la noi – premiate la Gala Businessului Moldovenesc. Cine sunt câștigătorii din acest an?

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a organizat tradițional, în perioada 4 februarie – 10 iulie 2020, concursurile „Marca Comercială a anului 2019” și „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor 2019”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Concursul „Marca comercială” (ediția a XVII-a) a fost conceput în scopul promovării rolului imaginii corporative a companiei, asistenței informaționale a întreprinzătorilor în domeniul tehnologiilor eficiente de marketing.

Coorganizatorul concursului: AGEPI. Partenerii acestei ediții: PNUD, USAID, CNA.

Conform regulamentului, participanții au putut aplica la una sau mai multe nominalizări dintre cele 14: Aprecierea consumatorilor; Marca locală; Debutul anului; Export; Inter, Liderul anului; IMM-ul favorit al anului; Marca comercială responsabilă social; Marca consacrată; Reputație și Încredere; Rebranding; Femeia în afaceri; Contribuție importantă la dezvoltarea durabilă; Implementarea standardelor de integritate în sectorul privat.

Concursul „Premiul pentru realizări în domeniul calității produselor și serviciilor” (ediția a VI-a) are drept scop identificarea companiilor care au implementat cu succes managementul calității și promovarea abordărilor moderne ale calității. Acest concurs național este considerat drept o etapă de pregătire a întreprinderilor pentru promovarea produselor pe piața externă. Aplicarea criteriilor Premiului pentru autoevaluare permit participanților să obțină o imagine din exterior a activității sale, să evalueze în ce măsură activitatea întreprinderii satisface necesitățile consumatorilor, personalului, furnizorilor și ale societății. Partenerul acestei ediții: UIPAC.

Gala Businessului Moldovenesc este ceremonia de decernare a învingătorilor acestor două concursuri. Scopul evenimentului este de a scoate în evidență și de a promova cele mai competitive mărci de pe piața locală, dar și companiile per general, care au implementat cu succes noile standarde a managementului calității, afirmându-se prin calitatea produselor și serviciilor oferite pe piața națională și internațională. Până în acest an, evenimentul reunea peste 350 de invitați, printre care oficialități, reprezentanți ai administrației locale, ambasadori aflați în misiune pe teritoriul RM și desigur instituțiile, companiile și organizațiile din RM care ocupă un loc important în sfera de dezvoltare a economiei țării.

Pentru că anul 2020 este unul deosebit și plin de provocări, ieri, 19 august, Gala Businessului Moldovenesc s-a desfășurat în premieră în format virtual. Prin intermediul filmului, au fost nominalizați participanții și anunțate rezultatele concursurilor. Tot azi, la sediul companiilor, învingătorii și-au primit premiile bine-meritate. În total la cele două concursuri au depus cereri peste 130 de companii din Republica Moldova.

Iată care sunt câștigătorii acestui an:

Articole asemănătoare

Back to top button