fbpx

Un post vamal și-a sistat temporar activitatea din cauza vântului puternic. Unde este permisă circulația fluvială?

Vântul puternic perturbă circulația pe râul Nistru. Deocamdată, unicul afectat este postul vamal de tip debarcader „Molovata”, care și-a întrerupt temporar activitatea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din cauza unor intensificări ale vântului este posibil să fie închise și alte posturi prin care este autorizată circulația fluvială.

Călătorii care intenționau să traverseze râul Nistru pe la Molovata, sunt îndemnați să opteze pentru postul vamal intern de control „Criuleni 18”, aflat la circa 32 km distanță.

Amintim că, din cauza vântului puternic, doar în ultimele 24 de ore au fost smulse şi deteriorate de pe acoperişul a 10 case de locuit circa 111 foi de ardezie şi 42 metri pătraţi de ţiglă metalică din raionul Criuleni. Tot rafalele de vânt au deteriorat acoperişul unui depozit din municipiul Orhei, fiind afectate circa 160 metri de ţiglă metalică.

Pompierii îndeamnă oamenii să fie prudenţi şi să nu aprindă vegetaţia şi gunoiul menajer. În situaţii de risc persoanele pot apele de urgenţă Serviciul 112.

Citește și: foto, video | S-a abătut furtuna peste Moldova. Zeci de acoperișuri au fost luate de vânt, iar șoferii au circulat ca în cursele cu obstacole

Articole asemănătoare

Back to top button