fbpx

Un bărbat, găsit mort într-un tomberon din sectorul Rîșcani al capitalei. Care este motivul crimei, potrivit poliției?

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 32 de ani a fost găsit, ieri, într-un tomberon din sectorul Rîșcani al capitalei. Potrivit poliției, trei suspecți – de 29, 39 şi, respectiv, 48 de ani – au fost reținuți pentru 72 de ore.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Solicitată de IPN, Natalia Stati, ofiţer de presă al Direcţiei de poliţie Chişinău, a spus că descoperirea a fost făcută de un trecător.

„A fost un apel telefonic de către o locatară a blocurilor din vecinătate. Sunt careva semne de moarte violentă, adică sunt leziuni corporale, urmează experţii să se expună”, a adăugat anchetatorul IP Rîşcani, Cristian Nicuriuc, pentru canal2.md.

Oamenii legii au mai precizat că motivul crimei ar fi o datorie de 200 de lei. După un chef, unul dintre suspecți şi-ar fi amintit că victima îi datora bani şi ar fi luat-o la pumni. Văzând că bărbatul nu mai dă semne de viaţă, cei trei amici au aruncat cadavrul la gunoi.

Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru omor intenţionat. Suspecţii riscă până la 20 de ani de închisoare sau chiar detenţie pe viaţă.

Articole asemănătoare

Back to top button