fbpx

Starea Civilă din R. Moldova a refuzat înregistrarea căsătoriei primului cuplu LGBT care a depus cerere: Reacția acestora

Agenția Servicii Publice (ASP) a refuzat cererea primului cuplu LGBT+ care a încercat să își înregistreze căsătoria în Moldova. Anunțul a fost făcut de coordonatoarea de program în cadrul organizației GENDERDOC-M, Angelica Frolov, pe o rețea de socializare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Din spusele ei, există și alte cupluri care sunt în aceeași situație. Numele altor persoane, însă, nu pot fi dezvăluită actualmente, precizează Frolov.

Amintim că coordonatoarea de program în cadrul organizației GENDERDOC-M, Angelica Frolov, a anunțat pe 1 martie, pe o rețea de socializare că, împreună cu partenera sa de viață, Leo Zbanke, au depus actele la Agenția Servicii Publice (ASP) pentru a-și înregistra căsătoria.

Amintim că CtEDO obligă din data de 17 ianuarie 2023 toate statele UE, inclusiv R. Moldova, să recunoască prin lege familiile LGBT. Statul trebuie să ofere soluții pentru legalizarea relațiilor dintre persoanele de același sex. Este vorba între altele despre drepturi medicale, de succesiune sau de liberă circulație.

Vezi și: Reacția Mitropoliei Moldovei privind decizia CtEDO de legalizare a cuplurilor LGBT: „Ne aflăm într-o situație îngrijorătoare”

Articole asemănătoare

Back to top button