fbpx

Prima reacție a lui Aureliu Ciocoi, după ce a fost desemnat premier interimar de președinta Maia Sandu

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), Aureliu Ciocoi, a oferit o primă declarație după ce a fost desemnat în calitate de prim-ministru interimar al Republicii Moldova de către președinta Maia Sandu. Ciocoi a acceptat desemnarea sa la conducerea provizorie a Guvernului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Republica Moldova trece printr-o perioada dificilă, cu mai multe crize care se suprapun. Înțeleg complexitatea situației și nevoia ca țara să fie guvernată eficient indiferent de situația politică.

În acest sens, chiar dacă mai sunt în autoizolare la domiciliu, am acceptat propunerea doamnei Președinte Maia Sandu de a exercita interimatul funcției de Prim-ministru al Republicii Moldova”, se afară în mesajul plasat pepagina de Facebook a MAEIE.

Vă asigur că voi face totul ca Guvernul Republicii Moldova să funcționeze bine în interesul cetățenilor Republicii Moldova. În scurt timp voi informa opinia publică despre acțiunile imediate care vor fi întreprinse. La mulți ani cât mai sănătoși!”, se mai arată în mesaj.

ZUGO precizează că prim-ministrul interimar își desfășoară activitatea până la depunerea jurămîntului de către membrii unui nou Guvern.

Citește și: doc | Ce urmează după ce Chicu a refuzat să fie premier interimar? Sandu, obligată să desemneze o candidatură

Amintim că Aureliu Ciocoi a devenit ministru de Externe în noiembrie 2020, după ce a mai fost desemnat în aceeași funcție în noiembrie 2019, odată cu instalarea unui Guvern susținut de PSRM și PDM. În perioada dintre cele două mandate la minister, Ciocoi l-a consiliat pe fostul șef al statului, Igor Dodon.

Declarația scandaloasă privind intervenția armatei ruse în Republica Moldova

În februarie 2020, în timpul exercității funcției de ministru de Externe, Ciocoi a fost implicat într-un scandal public, după ce a declarat că armata rusă ar fi intervenit în războiul de pe Nistru „pentru a opri vărsările de sânge”. Această afirmație i-a determinat pe mai mulți veterani să-i ceară demisia și chiar a provocat proteste.

Mai mult, deputați din opoziție au cerut demiterea acestuia din funcție și chiar au înregistrat o moțiune simplă împotriva activității sale.

Constat că din păcate expresia pe care am făcut-o la conferința de presă a fost interpretată atât de eronat, greșeala mea fiind că nu am dus gândul meu până la capăt. Lucru care a mers atât de departe, încât s-au simțit jigniți veteranii războiului de pe Nistru. Profit de această ocazie pentru a-mi exprima profundul meu respect față de ei, față de oamenii care au luptat, care și-au „vărsat sângele” și foarte mulți dintre ei și-au pierdut viața”, a explicat atunci Aureliu Ciocoi.

Biografia noului premier interimar

În perioada 1996-2000, Ciocoi a deținut mai multe funcții la MAEIE.

Din 1998 până în 2001 a fost șef al Secţiei Consiliul Europei din cadrul Direcţiei Integrare Europeană, iar în perioada 2005-2007 – şef al Direcţiei Consiliul Europei şi Drepturile Omului în cadrul Departamentului Cooperare Multilaterală.

În iunie 2010, acesta a fost numit în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Republicii Moldova în Germania, iar în 2015 a fost numit ambasador în China.

Înainte de învestirea Guvernului Chicu în noiembrie 2019, unde a fost ministru de Externe, Ciocoi a fost consilier la Președinția Republicii Moldova.

Ciocoi, ales dintr-o listă de opt persoane

Precizăm că, potrivit Constituției și a Legii cu privire la Guvern, șeful statului, în cazul în care premierul demisionar refuză să asigure interimatul funcției, va numi un prim-ministru interimar din rândul membrilor actualului Guvern.

Astfel, în lista scurtă au intrat opt persoane, după ce miniștrii Sănătății, Finanțelor și Economiei și-au anunțat și ei demisia. Este vorba despre Olga Cebotari, viceprim-ministru pentru Reintegrare, Pavel Voicu, ministru al Afacerilor Interne, Fadei Nagacevschi, ministrul Justiției, Aureliu Ciocoi, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Victor Gaiciuc, ministrul Apărării, Lilia Pogolșa, ministru al Educației, Culturii și Cercetării, Ion Perju, ministru al Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Irina Vlah, guvernator (Bașcan) al UTA Găgăuzia.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Back to top button