fbpx

Val de urgențe de Hram: 28 de pacienți între viață și moarte la Institutul de Medicină Urgentă

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a publicat o postare pe rețelele sociale, în care atrage atenția asupra numărului mare de cazuri grave înregistrate în spitale în perioada sărbătorilor. Ea a oferit drept exemplu situația de la Institutul de Medicină Urgentă, unde doar în data de 14 octombrie s-au înregistrat 225 de adresări, adică peste nouă pacienți pe oră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Majoritatea au fost cazuri foarte grave: 28 pe zona roșie, pacienți între viață și moarte, care necesită implicarea unor echipe întregi de medici – chirurgi, neurologi, traumatologi, reanimatologi, cardiologi. Vă dați seama ce se întâmplă când acolo ajung 28 de astfel de pacienți? Filmele sunt fleac în comparație cu realitatea”, a scris ministra.

Potrivit acesteia, 19 pacienți au fost internați cu accidente vasculare cerebrale în forme grave, iar restul au suferit politraumatisme, majoritatea din accidente rutiere. Secțiile de terapie intensivă, spune Nemerenco, „aseară nu mai aveau niciun loc liber”.

Șefa Ministerului Sănătății a venit cu un apel către cetățeni să evite comportamentele care duc la tragedii.

„Vă rog, când ajungeți la UPU cu o urgență care nu e critică și vi se pare că așteptați prea mult, amintiți-vă că în același timp medicii luptă pentru viețile altora. Asta merită respect – atât viața acelui om, cât și efortul personalului medical”, a adăugat ministra.

Ea a menționat și costurile uriașe ale acestor cazuri pentru sistemul medical: „Gândiți-vă doar o clipă câte milioane de lei vă costă pe toți sutele de adresări critice care s-ar fi putut evita, pentru că anume voi achitați contribuțiile în sistemul de asigurări medicale.”

Articole asemănătoare

Back to top button