fbpx

Plahotniuc vrea să-și extindă „imperiul media” peste Prut? Fostul lider al PDM, interesat să cumpere un post TV românesc

Fostul lider al PDM, Vlad Plahotniuc, cunoscut ca fiind cel mai mare proprietar de presă din Republica Moldova, deținător al holdingului General Media Group, ar fi interesat să cumpere postul românesc de televiziune Prima TV. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit paginamedia.ro, care face referire surse anonime apropiate tranzacției, prima ofertă, prin compania Prime TV, a fost deja depusă, iar creditorii, pentru că Prima TV este în insolvență, au fost anunțați de intenția lui Plahotniuc.

Suma oferită ar fi de 20.000.000 de lei, ceea ce înseamnă puțin peste 4.000.000 de euro. Întrucât Prima TV este în insolvență, pașii până la un eventual contract se pot întinde pe o perioadă lungă de timp.

Într-o primă fază, creditorii aprobă oferta inițială. Urmează discuțiile și apoi oferta finală (și ea tot aprobată de creditori), abia după care se face contractul de vânzare-cumpărare.

Precizăm că Vlad Plahotniuc deține în Republica Moldova șase posturi de televiziune (Publika TV, Prime TV, Canal 2, Canal 3, CTC Moldova și Super TV) și trei posturi de radio (Publika FM, Muz FM și Maestro FM).

Articole asemănătoare

Back to top button