fbpx

PCCOCS confirmă plasarea în arest preventiv a adjunctului Administrației Naționale a Penitenciarelor. Ce pedeapsă riscă

În ziua de luni, 15 februarie 2021, procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) l-au reținut preventiv pentru 72 de ore, pe Serghei Demcenco, adjunctul Administrației Naționale a Penitenciarelor și au efectuat un șir de percheziții la domiciliul, în automobilul și în biroul de serviciu al acestuia.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Urmărirea penală este în plină desfășurare, iar pentru stabilirea tuturor circumstanțelor faptei urmează să fie efectuat, în continuare, un volum imens de acțiuni de urmărire penală, cu implicarea și suportul altor organe de stat – Serviciul de Informații și Securitate și Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al MAI.

Demcenco, la moment, este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.

În faza imediat următoare, procurorii urmează să-i înainteze învinuirea persoanei vizate și să depună la judecătorul de instrucție un demers pentru plasarea acesteia în arest preventiv.

Potrivit legii penale, astfel de infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button