Pavel Filip: Procuratura trebuie să investigheze actele de corupție în care este implicat Dodon
Filip spune că politicienii trebuie să acorde suport Procuraturii pentru a investiga cazul în care Dodon ar primi de la Plahotniuc o sacoșă neagră. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii In PROfunzime de la ProTV.
Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, susține că procurorii trebuie să investigheze situația care a devenit cunoscută după secvențele video publicate săptămâna trecută de deputatul Iurie Reniță.
„Pentru oameni este șocant. Pe mine nu mă miră nimic. Procuratura trebuie să dea o apreciere acestor lucruri. Vine timpul în care vom avea o activitate politică adevărată. Dacă este adevărat ceea ce am văzut, este grav de tot”, a declarat Filip.
Acesta a evitat să spună dacă, în opinia lui, acel video este sau nu adevărat, însă a menționat despre imaginile precedente, apărute vara trecută, că „atunci când a fost primul video, s-a discutat la partid, iar Vlad Plahotniuc a spus că este adevărat”.
Filip a mai menționat că în opinia sa, PDM are de suferit în coaliția PSRM. Precizăm că, pe 18 mai, deputatul Iurie Reniță a publicat o înregistrare video de la o întâlnire dintre Vlad Plahotniuc și Igor Dodon, în care se vede cum ex-liderul democrat îi dă lui Dodon o pungă neagră în care, potrivit lui Reniță, ar fi fost bani.