fbpx

Palatul Buckingham a anunțat data când vor avea loc funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a vor avea loc pe 19 septembrie, la ora locală 11:00 (10:00 GMT), la Westminster Abbey din Londra, a anunţat, sâmbătă, Palatul Buckingham, conform agenţiilor internaţionale de presă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Această zi va fi sărbătoare legală în Marea Britanie, după cum a autorizat sâmbătă noul monarh, Charles al III-lea, într-unul dintre primele sale ordine, scrie stirileprotv.ro.

Lideri importanţi ai lumii, printre care preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, şi reprezentanţi ai caselor regale sunt aşteptaţi să participe la funeraliile Elisabetei a II-a, care a murit joi la Castelul Balmoral din Scoţia, la vârsta de 96 de ani.

Sicriul va fi expus pe catafalc în Westminster Hall, sediul Parlamentului, la Londra, începând de miercuri, 14 septembrie.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a murit, joi, 8 septembrie, la Castelul Balmoral din Scoţia, punând capăt celei mai lungi domnii din istoria Marii Britanii.

Articole asemănătoare

Back to top button