fbpx

NATO va apăra cerul R. Moldova timp de două zile

NATO va monitoriza cerul Moldovei în timp ce aproape 50 de lideri europeni participă la Summitul Comunității Politice Europene, desfășurat astăzi, 1 iunie, în apropierea graniţelor Ucrainei pentru a-şi arăta sprijinul pentru ambele ţări, în timp ce Kievul pregăteşte o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei, relatează Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Întâlnirea celor 27 de state membre ale UE şi a altor 20 de ţări europene la Castel Mimi, situat în adâncul ţinutului viticol moldovenesc, în apropiere de teritoriul ucrainean, „reprezintă o provocare în materie de securitate şi organizare”.

Avioanele de supraveghere ale Sistemului NATO de avertizare şi control aerian (AWACS) vor supraveghea cerul deasupra locului de desfăşurare a Summitului până vineri, a precizat alianţa într-un comunicat.

„NATO AWACS pot detecta avioane, rachete şi drone la sute de kilometri distanţă, ceea ce le face o importantă capacitate de avertizare timpurie”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

Programul Summitului cuprinde o sesiune plenară, cu participarea tuturor delegațiilor, și grupuri de lucru, care vor avea loc în paralel și în cadrul cărora se vor dezbate teme care vizează securitatea, energia și conectivitatea.

Articole asemănătoare

Back to top button