fbpx

Mitropolitul își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Dodon: „Ca Înaltpreasfințitul Vladimir, sunt convins de necesitatea legăturii spirituale cu Rusia”

Mitropolitul Vladimir își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Șeful bisericii ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 68 de ani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cu ocazia aniversării, acesta a fost felicitat și de președintele țării. Dodon a scris pe pagina sa de Facebook că „biserica este piatra de temelie a statalității moldovenești, sufletul și inima poporului Moldovei”. Ulterior, acesta a precizat că și el, ca mitropolitul – care este membru al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse, se arată convins de necesitatea legăturii spirituale cu Federația Rusă.

Este greu de estimat rolul pe care ÎPS Vladimir l-a avut în renașterea Ortodoxiei pe meleagul nostru, la consolidarea Bisericii și menținerea păcii civice și a valorilor tradiționale.

Timp de 31 de ani, mitropolitul Vladimir este în fruntea Mitropoliei Moldovei. De numele său este legată renașterea spirituală a Moldovei și a Bisericii: construcția a mii de locașe de cult, renașterea vechilor mănăstiri care au devenit centre de pelerinaj pentru mii de credincioși, activitatea de binefacere și educațională.

Biserica Ortodoxă este piatra de temelie a statalității moldovenești, sufletul și inima poporului Moldovei. (…) Mitropolia Moldovei este parte indispensabilă a Bisericii Ortodoxe Ruse. Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, Vladimir, este membru permanent al Sinodului Bisericii Ortodoxe Ruse. Eu, ca Înaltpreasfințitul Vladimir, sunt convins de necesitatea menținerii celor mai strânse legături spirituale cu Rusia și cu alte țării din lumea ortodoxă.

ÎPS Vladimir, permiteți-mi să vă aduc sincere mulțumiri pentru munca depusă de-a lungul anilor. Vă doresc sănătate și continuarea activității întru binele Bisericii Ortodoxe a Moldovei”, și-a conchis Dodon mesajul.

Articole asemănătoare

Back to top button