fbpx

Maia Sandu are o nouă consilieră în domeniul justiției. Cine este aceasta

Maia Sandu are o nouă consilieră în domeniul justiției. Este vorba de Veronica Bradăuțanu, fostă consilieră a fostului ministrului de Justiție, Sergiu Litvinenco. Decretul a fost semnat marţi, 28 februarie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Veronica Bradăuțanu a fost în perioada 2022-2023 consilieră a Ministrului Justiției, totodată a activat pentru o perioadă în calitate de Președintă a Colegiului Disciplinar al Executorilor Judecătorești și membră a Colegiului de Autorizare și Disciplină a Administratorilor Autorizați.

Din 2005 și până 2010 a activat în calitate de juristă la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), oficiul din Londra, unde a revenit în 2017-2021 în funcția de juristă principală.

Între anii 2010-2017 a activat ca expertă în reforme în drept comercial și civil și a oferit expertiză pentru Uniunea Europeană, Banca Mondială și Corporația Financiară Internațională (IFC). Veronica Bradăuțanu are o licență în drept, de la Universitatea de Stat din Moldova și un master în drept, de la Universitatea din Connecticut, SUA, totodată fiind și avocată calificată în statul New York.

Articole asemănătoare

Back to top button