fbpx

Lideri europeni, despre rolul comerțului electronic în dezvoltarea piețelor de desfacere

Conferința organizată în contextul Săptămânii CEFTA, intitulată ,,eCEFTA: Click, Connect, and Trade”, a reunit peste 300 de participanți, atât cu prezență fizică, cât și online, care s-a desfășurat la Podgorica. La întâlnirea anuală, oficiali de rang înalt din țările membre CEFTA, din Uniunea Europeană și din alte organizații regionale și internaționale, împreună cu reprezentanții mediului de afaceri, au discutat despre oportunitățile comerțului digital, punând accent pe dezvoltarea unui mediu de afaceri mai eficient și interconectat. În plus, acest eveniment a fost o oportunitate de a evalua rezultatele obținute și de a pregăti bazele pentru acțiunile viitoare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Nik Gjeloshaj, viceprim-ministru pentru politică economică și ministru al dezvoltării economice din Muntenegru a inaugurat ediția din acest an a Conferinței Săptămânii CEFTA, subliniind că succesul actual al CEFTA reprezintă nu numai creșterea economică, ci și un pas important către un viitor european.

,,În timpul președinției CEFTA, Muntenegru a depus eforturi pentru a îmbunătăți funcționarea mecanismelor CEFTA, a promovat dialogul, a susținut interesele comune și a încurajat cooperarea comercială, ceea ce contribuie în cele din urmă la creșterea și la crearea unei perspective durabile pentru toți oamenii din Balcanii de Vest. Cooperarea cu CEFTA nu este doar o modalitate de a consolida economia regională, ci și o pregătire pentru o viitoare integrare într-un context european mai larg. Muntenegru este dedicat în totalitate îmbunătățirii cooperării regionale prin implementarea Planului de Acțiune pentru piața regională comună și CEFTA 2006, ambele fiind instrumente semnificative pentru accelerarea convergenței economice în Balcaniii de Vest cu UE și pentru dezvoltarea unor bune relații de vecinătate. Prin urmare, împreună cu partenerii noștri din UE, vom continua să lucrăm la consolidarea pieței noastre regionale, la abordarea provocărilor și la asigurarea faptului că CEFTA devine un instrument și mai eficient de cooperare și dezvoltare”, a declarat Gjeloshaj.

În contextul noului plan de creștere al Comisiei Europene pentru Balcanii de Vest, Gert Jan Koopman, Directorul general pentru vecinătate și negocieri privind extinderea Uniunii Europene, a subliniat că activitatea în cadrul pieței regionale comune, desfășurată de UE și CEFTA, constituie fundamentul accesului la piața unică a UE.

„Integrarea economică a regiunii este bazată pe respectarea regulilor și standardelor Uniunii Europene. Pentru a se integra mai eficient în piața unică a UE, este crucială alinierea la acquis-ul UE. Acesta este motivul pentru care cele șapte acțiuni prioritare din planul nostru de dezvoltare se axează în principal pe domeniul activității dumneavoastră. Progresele în comerțul electronic, serviciile de livrare de colete și eliminarea geoblocării, reprezintă doar câteva din sectoarele cheie care vor facilita accesul la piața unică a UE“, a declarat Koopman.

Rezumând rezultatele anului 2023, Danijela Gačević, director interimar al Secretariatului CEFTA, a evidențiat importanța activităților desfășurate în cadrul CEFTA. Ea a subliniat că aceste eforturi răspund direct necesităților economice, contribuie la crearea de locuri de muncă și formează baza viitorului economiilor noastre.

„Confirmarea finală a importanței activității CEFTA a venit din partea noii agende de creștere pentru Balcanii de Vest. Aceasta recunoaște CEFTA ca un instrument esențial în formarea unei piețe comune regionale, unde digitalizarea deține un rol vital și o poziție semnificativă“, a declarat Gačević.

Ea a adăugat că mandatul de președinție al Muntenegrului se încheie cu nouă politici convenite, care au potențialul nu doar de a transforma economiile, dar și de a îmbunătăți climatul de afaceri și viața cotidiană a cetățenilor.

,,Impactul acestor decizii, odată legate de piața unică a UE, nu poate fi subestimat. Este un angajament față de prosperitatea regiunii noastre. Impactul activității noastre nu este doar auzit, ci și simțit. Viitorul pe care îl imaginăm pentru CEFTA este în cadrul posibilităților noastre, așteptând să fie materializat prin determinarea și eforturile noastre comune”, a concluzionat Gačević.

Directorul Secretariatului permanent al Comunității transporturilor, Matej Zakonjsek, a declarat că digitalizarea joacă un rol deosebit de important în domeniul transporturilor.

,,Lucrăm la digitalizarea întregii documentații legate de toate tipurile de transport, în colaborare cu Comisia Europeană. Conform studiilor pe care le-am realizat, digitalizarea completă ne poate aduce economii de 163 de milioane de euro. Pe parcursul acestui proces, nu trebuie să uităm că dezvoltarea transporturilor și digitalizarea trebuie să avanseze simultan și este esențial să ne ghidăm după principiul „energiei digitale”. Această abordare, combinată cu eforturile noastre în dezvoltarea comunității de transport, va duce la frontiere mai sigure, un lucru pe care îl datorăm cetățenilor noștri”, a declarat Zakonjsek.

Șefa interimară a Departamentului de programe al RCC, Pranvera Kastrati, a declarat că doar prin dialog și cooperare comună se pot asigura beneficii semnificative pentru Balcaniii de Vest.

,,Deși, am realizat progrese notabile, mai sunt încă multe de făcut. Dezvoltarea capitalului uman și a mobilității este esențială. Ne concentrăm pe două direcții principale: oferirea infrastructurii digitale pentru a le permite cetățenilor acces la servicii îmbunătățite și dezvoltarea competențelor digitale. Studiile arată că doar nouă procente din populație au cunoștințe de bază în domeniul digital. Sunt convinsă că lucrul în aceste domenii, dar și în altele, va aduce o nouă perspectivă pentru Balcanii de Vest și o integrare mai accelerată în UE”, a subliniat Kastrati.

Președintele Consiliului Forumului de investiții al celor 6 camere de comerț din Balcanii de Vest (WB6 CIF), Lulzim Rafuna, a afirmat că ideea unei piețe comune reprezintă o viziune care promite un viitor mai prosper.

,,Prin urmare, integrarea economică a Balcanilor de Vest este un obiectiv important, care va aduce stabilitate și prosperitate. Accesul la piața Uniunii Europene este imperativ în acest proces, iar noi suntem aici pentru a crea noi oportunități pentru numeroase companii. În perioada precedentă, peste 6 000 de întreprinderi din Balcanii de Vest au fost implicate în multe dintre proiectele noastre, care le-au permis să consolideze cooperarea, să beneficieze de o formare utilă și de un sprijin important în dezvoltarea lor. De asemenea, am creat platforme de afaceri ale UE care facilitează pregătirea țărilor din Balcanii Occidentali, ca să se pregătească mai bine pentru piața UE și pentru toate posibilitățile acesteia. Am implementat 63 de proiecte și am primit sprijin din partea tuturor ministerelor, dezvoltând soluții digitale importante. În viitor, CEFTA rămâne un partener esențial, iar în următoarele luni vom reuni împreună camerele de comerț din toate țările pentru a propune noi soluții de cooperare și a stimula o creștere economică și mai mare”, a concluzionat Rafuna.

În cadrul diferitelor paneluri de discuții, s-a pus accent pe digitalizare și comerț electronic, ca factori cheie care transformă comerțul. Obiectivul a fost de a facilita accesul întreprinderilor la piețe mai mari și de a le oferi politicile și instrumentele necesare pentru a concura eficient, nu doar în cadrul CEFTA, dar și pe piața unică a Uniunii Europene.

Pe lângă gama largă de teme abordate, evenimentul a servit și ca o platformă prin care Muntenegru și-a transferat președinția CEFTA către Serbia, care va prelua acest rol pe parcursul anului 2024.

Conferința Săptămâna CEFTA 2023 a fost organizată în comun de Ministerul Dezvoltării Economice al Muntenegrului și de Secretariatul CEFTA, cu sprijinul Camerei de Economie a Muntenegrului.

Articole asemănătoare

Back to top button