fbpx

Igor Dodon anticipă evenimente răsunătoare în țară: Cetățenii așteaptă „sânge”

Numirea unui nou procuror general interimar va aduce rezultate în cel mai scurt timp. De asta este convins președintele țării, Igor Dodon, care a semnat ieri decretul de investire în funcție a lui Dumitru Robu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un live pe rețelele de socializare, șeful statului a menționat că în următoarea perioada vor fi intentate dosare penale răsunătoare celor din fosta guvernare care au fost implicați în scheme ilegale.

„Oamenii așteaptă rezultate. Cetățenii așteaptă „sânge”, nu la propriu. Așteaptă ca cei care au fost la conducere până acum și au fost implicați în acele scheme să fie trași la răpundere. În acest sens a fost făcut deja un pas. Parlamentul i-a oferit președintelui candidatura noului procuror general interimar. El trebuie să se clarifice în trei situații: furtul miliardului, uzurparea puterii în stat de către PD, la începutul lunii iunie, și investigarea schemelor de corupție, contrabandă.

Cred că în următoarele săptămâni vom avea cazuri foarte concrete, răsunătoare de tragere la răspundere. Inițierea dosarelor penale pe persoanele care au fost în conducerea veche și au implimentat toate aceste scheme”, a spus Igor Dodon.

Totodată, Igor Dodon a precizat că astăzi ar putea fi numit noul director al CNA.

De menționat că pentru numirea lui Dumitru Robu în funcția de procuror general interimar au votat 78 de deputați. Candidatura lui Robu a fost propusă în plenul Parlamentului după ce Comisia juridică, numiri și imunități a constatat că termenul pentru înaintarea propunerii de către Consiliul Superior al Procurorilor a expirat pe 26 iulie curent. În acest caz, legislația prevede că procurorul general interimar va fi desemnat prin decret prezidențial la propunerea Parlamentului, cu avizul Consiliului Superior al Procurorilor.

Dumitru Robu a fost adjunct al procurorului-șef al Procuraturii municipiului Chișinău din februarie 2018, după ce anterior, timp de aproape doi ani a fost procuror anticorupție. Până la Procuratura Anticorupție, Dumitru Robu a fost procuror în Secția combatere trafic de ființe umane a Procuraturii Generale și acuzator de stat în Procuratura transporturi.

Dumitru Robu este procurorul în gestiunea căruia, la etapa inițială, se afla dosarul licitației trucate privind amenajarea parcărilor în Chișinău, în care sunt vizați fostul primar Dorin Chirtoacă, ex-primarul Nistor Grozavu, omul de afaceri Alexandru Pincevschi, ex-șeful Direcției Generale transport Public și Căi de Comunicație Igor Gamrețki, fostul consilier municipal Ghenadie Ivașcenco și administratorii a trei firme de parking.

Amintim că pentru funcția de procuror general interimar s-au arătat interesate nouă persoane, printre care fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, șeful unității de stat de drept la Oficiul OSCE pentru instituțiile democratice și drepturile omului, Ghenadie Barbă, avocatul Anatolie Istrate și procurorul în Secția procurori pentru misiuni speciale în cadrul Procuraturii Generale, Viorel Radețchi.

Mandatul procurorului general interimar va dura până la numirea, urmare a concursului, a Procurorului General prin decret prezidențial.

Articole asemănătoare

Back to top button