fbpx

Guvernul face regulă și în Armată: Comandantul Igor Cutie a fost demis. Cine va ocupa funcția vacantă?

Comandantul Armatei Naționale, Igor Cutie, a fost demis. Decizia a fost luată la ședința de astăzi a Cabinetului de miniștri. În locul său va veni generalul de brigadă, Igor Gorgan, care anterior a mai ocupat această funcție. Totuși, decizia finală urmează să fie luată de șeful statului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Igor Gorgan a deținut funcția de șeful Marelui Stat Major al Armatei Naţionale în perioada 2013 – 2016. Acesta a fost demis la solicitarea ministrului Apărării de atunci, Anatol Șalaru, care l-a acuzat de delapidări, cumetrism şi de partizanat politic. În replică, Gorgan a spus despre Șalaru că vrea să se îmbogățească din contul statului şi al Armatei și că își dorește persoane comode în Armata Națiolală.

Igor Gorgan a absolvit Şcoala Militară a Forţelor întrunite din Novosibirsk, facultatea Drept Internaţional a ULIM, Colegiul de Comandă şi Stat Major al Forţelor Terestre ale SUA A făcut masterat și doctorat în cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice a Academiei de Ştiinţe a RM.

A început serviciul militar ca ofiţer în trupele aeropurtate. Activează la Armata Naţională din 1992. A trecut treptele principale în ierarhia militară – comandant companie, şef stat major batalion, comandant batalion, locţiitor comandant de brigadă, locţiitor şi şef J7 Direcţie instruire a Marelui Stat Major al Armatei Naţionale. A participat la trei misiuni internaţionale post conflict – în Irak, Bosnia şi Herţegovina şi misiunea OSCE în Georgia.

Articole asemănătoare

Back to top button