fbpx

Ex-deputata Ana Guțu a fost numită într-o funcție importantă în cadrul Guvernului de la București: „Îmi face o deosebită onoare”

Profesoara universitară și ex-deputata Ana Guțu a fost numită de către prim-ministrul României, Ludovic Orban, în funcția de secretară de stat a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către europarlamentarul Eugen Tomac.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Este un mesaj puternic pe care țara noastră îl transmite românilor de peste Prut! Trebuie să-i mulțumesc premierului Ludovic Orban pentru că a respectat angajamentul asumat și a creat, în premieră, această structură guvernamentală cu un rol esențial în impulsionarea relațiilor dintre cele două state cu trecut și viitor comun”, a scris Tomac pe pagina de Facebook.

La rândul său, Guțu a declarat că îi face o deosebită onoare să accepte funcția respectivă. De asemenea, aceasta a mulțumit Partidului Mișcarea Populară pentru promovarea candidaturii sale în fruntea DRRM.

„Exprim ferma convingere – împreună cu toți colegii din Guvernul și Parlamentul României vom reuși să contribuim la apropierea celor două maluri de Prut, prin cooperare eficientă, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova”, a scris oficiala pe pagina sa. 

Articole asemănătoare

Back to top button