fbpx

Dodon și avocatul său acuză procurorii de minciună despre „citația în stradă”: Nimeni nu cunoaște așa bine orașul precum unii dintre ei

Fostul șef de stat, Igor Dodon, acuză procurorii de minciună, după ce avocații săi au stabilit traseul făcut ieri de procurori pentru a înmâna citația soției sale. „Clubul de Șah unde „întâmplător”, pe drum spre domiciliul meu, procurorii au zărit-o pe soție și au înmânat citația, se afla în altă partea orașului”, a scris Dodon, informează unimedia.md.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Chiar și in astfel de elemente simple procedurale, procurorii controlați de guvernare, își permit sa mintă societatea și să încalce legea și bunul simț.

P.S. Apropo, locul înmânării citației, întâmplător sau nu, se află lângă ministrul Justiției nu departe de Administrația prezidențială”, a adăugat acesta.

Nicolae Posturusu, avocatul lui Igor Dodon, a acuzat și el procurorii anticorupție de minciună.

„Nici o acțiune procesuală nu se lasă fără „perle” din partea procurorilor care instrumentează dosarul ex-președintelui Igor Dodon. Dacă în cazul perchezițiilor la domiciliu aceștia ne-au sugerat că pozele puteau fi făcute și răspândite de către avocați, astăzi, ne-au uimit cu niște bâlbâieli geografice. Da! Nimeni nu cunoaște așa bine orașul precum unii procurori anticorupție! Unde duc toate drumurile o știm cu toții, cum, cunosc doar ei! P.S. Păcat ca ședințele de judecata sunt închise, „perlele exclusive” ale procurorului le aud doar judecătorii și avocații”, scrie el.

Reacția vine după ce ieri PA a negat informația precum că soția lui Igor Dodon, Galina Dodon, ar fi fost oprită în trafic, pe drum, când mergea cu copiii la lecția de şah, pentru a i se înmâna citația ca să fie pusă sub învinuire.

Soția lui Igor Dodon, Galina Dodon, a primit citație de la Procuratură pentru a fi pusă sub învinuire. „Procurorii au oprit-o în trafic, pe drum, când mergea cu copiii la lecția de şah (probabil este filată non-stop)”, a scris Dodon, pe Facebook. „Este un caz fără precedent pentru Republica Moldova, când dorința de răfuială asupra oponentului politic o împinge pe Maia Sandu, președinte actual al țării, să-mi atace soția, copiii, mama, rudele apropiate”, a precizat fostul șef de stat.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a confirmat „citarea pentru data de 16 iunie, a soției lui Igor Dodon, Galina Dodon, dar și altor persoane complici la săvârșirea infracțiunilor, în vederea înaintării învinuirii și audierii în calitate de învinuiți în dosarul denumit generic Kuliok”.

Articole asemănătoare

Back to top button