fbpx

Câte persoane au fost sancționate de poliție în urma protestului de duminică și ce încălcări s-au comis

Oamenii legii au întocmit 42 de procese-verbale în timpul acțiunii de protest desfășurate duminică în centrul capitalei. Aceștia au documentat contravenții ce atentează la ordinea și securitatea publică.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), la întrunire au participat aproximativ 3 600 de persoane.

„În timpul acțiunii s-au înregistrat cazuri de încălcare a legislației, în special a ordinii publice, și transportare a participanților la eveniment. Cetățenii erau aduși cu transport care nu corespunde normelor tehnice, în pofida incidentelor anteriore când unele autovehicule au luat foc sau au fost implicate în accidente, în timpul transportării participanților la întrunire”, se menționează într-un comunicat de presă al IGP.

Astfel, în urma verificărilor efectuate de către inspectorii Agenției Naționale de Transport Auto, în comun cu poliția, au fost constatate 91 de nereguli în procesul de transportare a pasagerilor.

Totodată, organizatorii acțiunii de protest nu au respectat declarația prealabilă cu privire la locația desfășurării întrunirii, schimbând-o în scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

De asemenea, oamenii legii au intervenit la eliberarea unei benzi de circulație pentru autospecialele cu regim prioritar de circulație, în contextul în care a fost chemată de câteva ori ambulanța, iar medicii nu puteau ajunge la solicitanți.

O acțiune de protest s-a desfășurat duminică în centrul capitalei. Aceasta a fost organizată de „Mișcarea Pentru Popor”, din care face parte și partidul „Șor”.

Articole asemănătoare

Back to top button