fbpx

Care au fost instituțiile cel mai (puțin) afectate de fenomenul corupției în 2019? CNA face bilanțul

Ministerul Afacerilor Interne, cel al Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, primăriile, dar şi Serviciul Vamal sunt printre instituţiile unde au fost depistate cele mai multe acte de corupţie. Informaţia se conţine în raportul de activitate al CNA pentru anul trecut, în care sunt prezentate şi date despre subiecţii infracţiunilor de corupţie, nivelul de gravitate al faptelor, precum şi localităţile în care au fost constatate cele mai multe cazuri.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, din numărul total de infracţiuni constatate, 56 au fost înregistrate în MAI, câte 26 în cadrul MSMPS şi în autorităţile publice locale, 21 în Serviciul Vamal, 17 în birourile de avocatură, 13 în Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, câte cinci în Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului şi ANSA, patru în organele justiţiei.

Mai puţine infracţiuni de corupţie au fost înregistrate în cadrul Ministerului Finanţelor (un singur caz), la Ministerul Afacerilor Externe şi Intergării Europene, Ministerul Apărării, oficiile executorilor judecătoreşti (câte două cazuri) şi la Agenţia Serviciilor Publice (trei cazuri).

Printre subiecţii actelor de corupţie, depistate în 2019, sunt 45 de inspectori de poliţie, 28 de şefi de instituţii autonome din cadrul autorităţilor, 18 directori şi adjuncţi de întreprinderi de stat, 11 primari şi viceprimari, cinci persoane din domeniul ocrotirii sănătăţii, patru inspectori vamali, trei persoane din domeniul educației, doi inspectori fiscali, doi directori şi adjuncți de agenții naționale etc.

În sectorul privat şi liber-profesionist, subiecţi ai dosarelor CNA au fost 180 de persoane fizice, 24 de directori de întreprinderi și organizații din sectorul privat, trei executori judecătoreşti şi 18 avocați.

După criteriul de gravitate, 474 de infracţiuni au fost calificate ca deosebit de grave şi grave, 134 de infracţiuni – mai puţin grave şi 44 de infracţiuni uşoare. În raport mai sunt menţionate cele mai afectate de corupţie localităţi. Ca şi în anii precedenţi, în capul listei se află municipiul Chişinău (441 de infracțiuni), urmat de Bălţi (38 de infracţiuni) și Cahul (19 infracțiuni).

În total, în perioada de raport, ofiţerii de urmărire penală au avut în gestiune 1891 de cauze penale, iar în cadrul acestora au fost reţinute 156 de persoane. Faţă de 50 din persoanele reţinute a fost aplicat arestul preventiv.

Articole asemănătoare

Back to top button