fbpx

video | Imagini cu camera ascunsă și rezultatele perchezițiilor în dosarul finanțării ilegale a Partidului „Șansa”

Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al IGP, în comun cu angajații Procuraturii Anticorupție și Centrului Național Anticorupție au descins joi, 26 octombrie, cu 65 de percheziții în mai multe localități din republică, în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a partid politic „Șansa”, dar și a unor reprezentanți independenți ghidați de același stuff, în cadrul alegerilor locale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Practic la toți figuranții percheziționați au fost găsite carduri bancare PYYPL, telefoane și tablete în care a fost instalată aplicația mobilă pentru gestionarea tranzacțiilor, mijloace financiare, 24 de cartușe de calibru 5,60 mm, liste cu înscrisuri cu participări la diferite evenimente și sumele achitate participanților, precum și tehnică specială utilizată în acțiuni de investigație”, se arată într-un comunicat al Poliției Republicii Moldova.

„În urma măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală au fost acumulate probe privind finanțarea ilegală a oficiilor teritoriale ale respectivului partid; înregistrarea candidaților independenți, dar susținuți confidențial de același partid; falsificarea semnăturilor în listele pentru susținerea și înregistrarea candidaților; achitarea sumelor de 20 000 lei candidaților partidului și candidaților independenți susținuți confidențial de acest partid, achitarea sumelor de la 500 până la 3000 lei persoanelor care dau acordul să voteze pentru candidații acestui partid; intenția de a corupe integral alegătorii unor localități, etc”, se mai arată în comunicat.

În rezultatul perchezițiilor au fost reținute trei persoane, reprezentanți ai partidului „Șansa”. Investigațiile în cadrul dosarului continuă.

Articole asemănătoare

Back to top button