fbpx

video | Bașcana Vlah, critici la adresa guvernării: Solicit președintei să nu mai facă presiuni asupra Găgăuziei

Bașcana în exercițiu a Găgăuziei, Irina Vlah, a publicat o înregistrare video în care face un apel către președinta Maia Sandu, cerându-i să oprească „presiunile” asupra autonomiei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Din păcate, ne-am obișnuit cu faptul că în „vremurile bune” din Moldova, Sandu și PAS au făcut presiuni deschise asupra opoziției. Pe cei care nu sunt de acord cu Sandu, pe cei care îndrăznesc să o critice, fac presiuni asupra lor și inițiază dosare penale. Ne-am obișnuit chiar și cu atitudinea ostilă a lui Sandu față de Găgăuzia. Dar astăzi Guvernul central s-a mers și mai departe. Organele electorale ale autonomiei noastre au fost supuse unor presiuni deschise”, a comentat Irina Vlah pe o rețea de socializare.

„Spre regretul meu, în conducerea statului sunt oameni care nu respectă Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei, nu respectă statutul juridic special al Găgăuziei și tratează CEC-ul Găgăuziei cu dispreț. Ei cred că pot fi judecători, procurori și anchetatori. Ei se consideră mai presus de lege.

Rezolvându-și sarcinile politice actuale, aceștia calcă în picioare Legea Republicii Moldova cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz Yeri) și subminează încrederea locuitorilor autonomiei în autoritățile moldovenești”, a scris Vlah.

Vezi și: video | Protest la Comrat: Candidata Partidului Șor la funcția de bașcan îndeamnă oameni să iasă în stradă

„O astfel de atitudine față de Găgăuzia și organele electorale ale autonomiei este inacceptabilă. Solicit deputaților Adunării Populare să facă o evaluare adecvată a încercării de a face presiune asupra CEC a autonomiei. De asemenea, fac apel la partenerii externi să intervină în această situație.

Îl îndemn pe președinte să respecte litera legii și să nu mai facă presiuni asupra Găgăuziei”, a adăugat oficiala.

Declarațiile au loc în contextul în care astăzi, 16 mai, structurile de drept (CNA, INI, PA) au descins la Comisia Electorală din Găgăuzia și au ridicat mai multe documente. Potrivit CNA, există bănuieli rezonabile privind „includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara republicii și votarea din numele acestora”.

Articole asemănătoare

Back to top button