fbpx

ultima oră, doc | CC: Desemnarea pentru a doua oară a Nataliei Gavriliță a fost NECONSTITUȚIONALĂ. Recomandarea Curții pentru politicieni

Curtea Constituțională (CC) a admis parțial sesizarea depusă de deputații socialiști, declarând neconstituțional decretul președintei, Maia Sandu, prin care a desemnat-o pentru a doua oară pe Natalia Gavriliță la funcția de premier.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Pentru a fi respectată Constituția, fracțiunile parlamentare și președintele R. Moldova trebuie să recurgă la noi consultări”, a conchis Curtea în hotărârea sa.

Această prezentare necesită JavaScript.

În cadrul audierilor, Vasile Bolea, autorul sesizării, care a făcut referire la hotărârile anterioare ale Curții, menționa că decizia Maiei Sandu de a o desemna pe Natalia Gavrilița nu este legală. Potrivit lui, la ultimele consultări cu președinta nu au participat deputații neafiliați. De asemenea, acesta a precizat în pofida faptului că socialiștii au creat o majoritate cu Pentru Moldova ca să o înainteze peMariana  Durleșteanu premier, aceștia au mers aparte la discuții cu șefa statului.

În același timp, Olesea Stamate, reprezentanta și consiliera Maiei Sandu, afirma că trebuie să „facem distincție între majoritatea deputaților aleși care pot să susțină un Guvern și o majoritate parlamentară care necesită o anumită formă de coalizare, printr-o declarație, prin trasarea anumitor obiective, care este mai mult decât majoritatea deputaților aleși”.

Amintim că, anterior, Maia Sandu a înaintat-o a doua oară pe Natalia Gavrilița candidată la funcția de premier, chiar dacă PSRM și Pentru Moldova au format o majoritate formalizată pentru a o înainta premier pe Mariana Durleșteanu. Potrivit deciziilor anterioare ale Curții, în aceste circumstanțe Sandu era obligată să desemneze pe ultima, înaintată de socialiști chiar în timp ce potențialii miniștri își prezentau programul în Legislativ.

Pe de altă parte, în cadrul unei emisiuni televizate, șefa statului a ezitat să spună dacă va emite decret de desemnare la funcție a Marianei Durleșteanu în cazul unei decizii a Curții. Potrivit ei, următorii pași urmau să fie discutați în funcție de decizia CC, însă scenariul anticipatelor, cât și impecheamentul, duc la un nou scrutin.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button