fbpx

Se va convoca joi plenul Parlamentului? Biroul Permanent nu s-a întrunit din lipsă de cvorum. Sîrbu: Sunt la Orhei

Ședința de astăzi a Biroului Permanent al Parlamentului a eșuat din lipsă de cvorum, au anunțat deputații PAS Radu Marian și Sergiu Litvinenco. Potrivit lor, deputații platformei Pentru Moldova, Denis Ulanov și Sergiu Sîrbu, nu s-au prezentat la ședință „lăsând alianța Dodon-Șor fără majoritate și fără cvorum”.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, potrivit parlamentarilor, nu este clar care va fi agenda ședinței plenare și dacă aceasta va avea loc în general.

Ședința Biroului Permanent a eșuat, întrucât partenerii de coaliție ai PSRM – fracțiunea Șor – nu a venit la ședința Biroului, iar celelalte partide au părăsit ședința. Adică nu s-a reușit deocamdată stabilirea ședinței plenului Parlamentului pentru ziua de mâine. Asta nu înseamnă că mâine nu ar putea fi ședință, or cei doi parteneri au toată noaptea la dispoziție să împartă cele 300 de milioane de lei pe care Chicu le-a lăsat la discreția Parlamentului pentru luarea deciziei”, a scris Litvinenco pe contul său de Facebook.

„Sunt la niște evenimente la Orhei”

Contactat de redacția ZUGO, Sergiu Sîrbu ne-a spus că nu a reușit să vină la ședința Biroului Permanent a Legislativului întrucât se află „în teritoriu”. În cele din urmă, deputatul ne-a dezvăluit că se află în raionul Orhei, unde ar participa „la niște evenimente”.

Totodată, spune acesta, nu e târziu ca mâine deputații să decidă convocarea ședinței plenare a Legislativului.

Deputatul Partidului Șor, Denis Ulanov, nu ne-a răspuns la telefon.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button