fbpx

„Le-a dat câte un pistol și câte un automat”. Dodon comentează indicația Maiei Sandu de a păzi Curtea Constituțională

„A chemat SPSS. Le-a dat câte un pistol și câte un automat” – așa comentează Igor Dodon indicația Maiei Sandu de a păzi Curtea Constituțională (CC). Liderul socialiștilor afirmă că formațiunea sa nu și-ar permite să intre într-o instituție de stat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit lui, există dispute juridice, iar Domnica Manole nu ar putea să participe la examinarea sesizării înaintate de PAS, referitoare la constituționalitatea proiectelor ce țin de CC, votate vineri de socialiști și Pentru Moldova. În același timp, Dodon a invitat-o pe Sandu l-a dialog, dar și a acuzat-o de încălcarea Constituției.

„Ce-s cu declarațiile este? Ce nu o să permiteți? Pentru ce văicăreala asta. Hai să ne așezăm și să discutăm. Spuneți despre uzurparea puterii în stat de către Parlament. Nu vă este rușine? Cine a uzurpat puterea când a încălcat Constituția și nu a înaintat candidatul la funcția de prim-ministru, înaintat de majoritatea parlamentară?”, a întrebat-o ex-președintele pe șefa statului.

Amintim că, Maia Sandu a anunțat vineri seara, în studioul televiziunii naționale, că Boris Lupașcu, care a fost votat de socialiști în calitate de magistrat la CC. nu va trece pragul instituției, deoarece Curtea este păzită la indicația sa. Înainte de emisie a avut loc și întrunirea Consiliului Suprem de Securitate, iar după ședință președinta a cerut SIS și Procuraturii să investigheze o presupusă tentativă de uzurpare a puterii în stat.

În ședința de vineri a Legislativului, majoritatea formată din PSRM și Pentru Moldova a anulat decizia de numire a Domnicăi Manole în funcția de judecătoare la Curtea Constituțională. Ulterior, s-a decis să se aprobe pentru funcția vacantă de magistrat candidatura lui Boris Lupașcu. Experții constituționali susțin că deciziile nu au efect juridic. Potrivit lor, doar CC se poate expune asupra demiterii unui membru.

În același timp, partenerii externi au venit cu reacții în urma evenimentelor politice de la Chișinău. Bunăoară, misiunea diplomatică a Statelor Unite ale Americii a punctat că acestea reprezintă „un semn îngrijorător pentru viitorul Moldovei”. La rândul său, ambasadorul UE în țara noastră a calificat hotărârile drept un atac la adresa Constituției și atentare la independența magistraților, diplomații români au calificat acțiunile drept „lipsă de respect”, iar europarlamentarul Siegfried Muresan a anunțat că sancțiunile din partea instituțiilor europene vor fi inevitabile.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

 

Articole asemănătoare

Back to top button