fbpx

Ministerul Educației modernizează cantinele școlare din Chișinău

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că a valorificat 57,9 milioane de lei, din totalul de 98,6 milioane de lei prevăzuți pentru dotarea cantinelor școlare din municipiul Chișinău. Restul fondurilor – aproximativ 40,7 milioane de lei – vor fi utilizate pentru achiziția de mobilier și echipamente suplimentare destinate instituțiilor de învățământ din capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit ministerului, în urma licitațiilor publice au fost procurate echipamente moderne pentru procesarea mecanică a alimentelor (tăiere, tocare, frământare, feliere), aparate de gătit și tratament termic, frigidere, vitrine, boxe frigorifice, precum și mașini de spălat vase, mese și dulapuri din inox, hote, aparate de aer condiționat, boilere și mobilier pentru spațiile de servire.

„Mulțumim directorilor de școli din municipiul Chișinău care au transmis într-un timp record necesarul de dotări. Datorită acestei colaborări, am reușit să procurăm echipamente moderne care vor îmbunătăți calitatea alimentației școlare și vor contribui la un mediu educațional mai sănătos și sigur pentru elevi”, a declarat Valentina Olaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Valoarea contractelor atribuite variază între 0,9 și 24 milioane de lei, în funcție de categoriile de bunuri furnizate. Livrările sunt deja în desfășurare, iar instalarea echipamentelor urmează să fie finalizată până la sfârșitul anului curent.

Ministerul a precizat că procedurile de achiziții în valoare de peste 40,7 milioane de lei sunt deja în desfășurare, acestea vizând mobilier școlar, tehnică de calcul și birou, cu scopul de a continua modernizarea infrastructurii educaționale din capitală.

Articole asemănătoare

Back to top button