Fostul consilier al lui Timofti, Vlad Țurcanu, se retrage din PUN și se lasă de politică: „Am așteptat să se încheie campania electorală ca să vă pot comunica”
Vlad Țurcanu se retrage din Partidul Unității Naționale (PUN). Acesta a anunțat că își încheie activitatea politică, dar va rămâne în spațiul public pentru a promova ideile și valorile în care crede.
Fostul consilier a lui Nicolae Timofti a scris pe pagina sa de Facebook că și-a anunțat colegii despre această decizie sâmbătă. Acesta, însă, a așteptat să se finalizeze alegerile pentru a comunica și simpatizanților noutatea.
„Sâmbătă mi-am înștiințat colegii despre această decizie a mea, pe care o luasem de ceva timp. Am vrut să arăt că n-are nicio legătură cu rezultatul electoral al candidatului PUN, ci cu lucruri care s-au petrecut mai înainte.
Le mulțumesc tuturor oamenilor care au avut încredere în mine și îi rog să mă scuze pe cei pe care i-am implicat în treburi de care acum sunt nevoit să mă despart. Rămân, bineînțeles, în spațiul public, pentru a promova valorile în care cred și care fac parte din mine”, afirmă Țurcanu.
Vlad Țurcanu este jurnalist de profesie. Pe 19 aprilie 2012 a fost numit în funcția de purtător de cuvânt și consilier pentru comunicare al ex-președintelui Republicii Moldova, Nicolae Timofti, iar în 2019 a candidat la funcția de primar al capitalei Partidului Popular Românesc. Politicianul s-a alăturat la Partidul Unității Național la sfârșitul anului 2019.