fbpx

Dodon, Ceban și Bătrîncea pleacă astăzi la Moscova. Vor avea și întrevederi despre care „nu se vorbește oficial”

Igor Dodon pleacă joi seara la Moscova. Din delegația care se va deplasa în capitala rusă împreună cu el fac parte Vlad Bătrîncea și Ion Ceban.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit liderului neformal al socialiștilor, la Moscova vor avea loc întrevederi cu șeful Dumei de Stat, cu șeful adjunct al Administrației prezidențiale Dmitrii Kozak, dar și întâlniri cu mai mulți conducători ai partidelor care colaborează cu socialiștii în baza unor acorduri.

În același timp, Dodon a precizat, în cadrul unei emisiuni la postul național de televiziune, că vor fi și alte întrevederi. Potrivit lui, despre acestea „nu se vorbește oficial”. De asemenea, referindu-se la colegii din formațiune care îl vor însoți, politicianul a punctat că primarul de Chișinău nu mai este membru de partid, dar a rămas în echipă.

Precizăm că, de mai mult timp în spațiul public se vehiculează despre faptul că PSRM ar urma să aibă un nou lider. Printre candidaturi se numără inclusiv Vlad Bătrîncea și Ceban. În același timp, despre primarul capitalei se spunea că ar urma să își formeze propria formațiune. Contactată de ZUGO, Natalia Ixari, purtătoarea de cuvânt a primarului mun. Chișinău, spunea că nu vor fi comentate declarațiile politice.

În același timp, Dodon a spus că, în perspectivă, i-ar vedea pe Bătrîncea sau Ceban la conducerea partidului. Conform lui, aceștia „au crescut” mult în ultima perioadă.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button